Blue Flower

User Rating: 0 / 5

Star InactiveStar InactiveStar InactiveStar InactiveStar Inactive
 

Concursuri școlare

Copiii din centrul nostru participă la diverse concursuri și expoziții de unde se întorc cu diplome și premii.

Prin implicarea și participarea copiilor la astfel de acțiuni, cadrele didactice le pune în valoare abilitățile artistice și sportive, îi încurajează să se exprime prin intermediul artei, muzicii, sportului, le valorifică potențialul psiho-aptitudinal, le dezvoltă creativitatea și le lărgește orizontul gândirii. Copilul învață să fie responsabil și să acționeze conform personalității lui.

Participarea la astfel de concursuri vizează scopuri cultural-umane, mizează pe dezvoltarea armonioasă a personalității, pe asmilarea valorilor culturale și integrarea socială a copiilor cu cerințe educaționale speciale.

Uniți prin pași de dans

Aflat la ediția a-II-a, Festivalul Regional de dans ”Uniți prin pași de dans” a reunit formații de dans de la mai multe școli și centre pentru educație incluzivă din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Brașov. Folclorul coregrafic românesc este foarte bogat iar frumusețea acestor dansuri au fost apreciate până dincolo de granițele țării noastre. Păstrarea folclorului ține de activarea identității naționale, și cum o poți face mai bine, decât prin dansuri și versuri populare.

Dansul înseamnă terapie și socializare, dansul înseamnă emoție și trăire. Formațiile de dansatori de la toate insituțiile implicate în proiect au dat dovadă de implicare, multă dragoste și prețuire a istoriei și folclorului. Elevii au făcut o mică paradă a costumelor populare specifice zonei și stilului de dans abordat, au reamintit de vechile obiceiuri și tradiții românești. Dar dacă ne referim strict la dans, energia și vitalitatea abodată de mici dansatori sunt de apreciat și merită toată atenția noastră.

Cu multă forță și multă voie bună, copiii au trăit fiecare pas de dans care i-a unit în această pasiune pentru dansul popular românesc. Juriul a fost impresionat de calitățile de dansatori ale copiilor participanți și pe această cale le mulțumim pentru participare și jurizare. Acești copiii și-au meritat pe deplin aplauzele, premiile și cupele câșigate.

Dans

Dans

Dans

Dans

Dans

Dans

Dans

Dans

Dans

Dans

Dans

Festivalul național de dans "Împreună pentru viitor"

În cadrul Strategiei naționale de acțiune comunitară, școala noastră alături de C.D. Loga a participat la Festivalul național de dans Împreună pentru viitor unde am prezentat un dans standard: vals obținând Premiul I.

Copiii au dat dovadă de multă sensibilitate și eleganță pe ringul de dans. Au avut carismă și au ținut foarte bine ritmul, reușind să facă impresie și să atragă aprecierile juriului, primind aplauze bine-meritate. Drept-urmare, copiii au fost premiați și au primit aprecierile doamnei baronese Emma Harriet Nicholson, Baronesa de Winterbourne.

S.N.A.C.

S.N.A.C.

S.N.A.C.

S.N.A.C.

S.N.A.C.

Festivalul Regional de Teatru pentru copiii din învățământul special, ediția a VIII-a

Elevii din școlile speciale și-au demonstrate talentul și priceperea în domeniul actoriei, pe scena Teatrului Municipal ”Traian Grozăvescu” din Lugoj.

Ajuns la cea de-a VIII-a ediție, Festivalul Regional de Teatru pentru copiii din învățământul special, organizat de C.S.E.I. ”Alexandru Roșca” din Lugoj, a reunite reprezentanți de seamă din Timișoara, Recaș, Caransebeș, Reșița și, bineînțeles, Lugoj.

”Copiii sunt foarte încântați să participe la acest proiect, sunt doritori să evolueze pe scenă, să-și arate talentul și creativitatea. Organizăm acest concurs pentru cultivarea sensibilității artistice, stimularea și dezvoltarea creativității, a spiritului de competiție al copiilor și îmbunătățire a imaginii școlii în comunitate. Le mulțumesc tuturor cadrelor didactice, care s-au ocupat de pregătirea copiilor și nu în ultimul rând tuturor colegilor care au ajutat în organizarea festivalului”, ne-a declarat Viorica Paraschivu, director la C.S.E.I. ”Alexandru Roșca”.

Elevii școlii noastre au interpretat cu mult entuziasm și bucurie sceneta ”Vizita” de I.L. Caragiale. Juriul a fost impresionat de mimica expresivă a copiilor, de jocul nuanțat și plin de umor, dezinvoltura gesturilor și expresivitatea costumelor.

Jurizarea a fost realizată de specialiști, oameni de teatru, Tudor Trăilă, directorul teatrului municipal ”Traian Grozăvescu”, doamna professor Tilore Kortner, Ileana Căprariu, actriță a teatrului lugojean, și prof. Simona Berghin, director Clubul Copiilor.

Elevii de la C.Ș.E.I. ”P.P. Neveanu au participat cu piesa ”Vizită” si au obținut:

  • premiul I al Festivalului pentru interpretarea piesei
  • premiul pentru „Cel mai bun actor”
  • premiul pentru „Cel mai hazliu actor”
  • premiul pentru „Cele mai frumoase costume”

Festival de teatru

Festival de teatru

Festival de teatru

Festival de teatru

Festival de teatru

Festival de teatru

Festival de teatru

Manifestarea sportivă ”Știu că poți!”

Pentru a marca Ziua Universală a Drepturilor Copilului, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Timiș, a organizat manifestarea sportivă ”Știu că poți!” destinată copiilor cu dizabilități din centre de ocrotire și din comunitate, acțiune la care au participat și elevii școlii noastre. Copiii au obținut performanțe deosebite la probele de Alergare 50 m, Aruncare la coșul de baschet și Proba de tenis de masă, obținând Locurile II și III, premiile fiind înmânate de gimnasta Simona Amânar.

Știu că poți!

Știu că poți!

Știu că poți!

Maratonul Special Daf Junior

Universitatea de Vest Timișoara, Facultatea de Educație Fizică și Sport împreună cu Primaria Giroc au organizat Maratonul Special Daf Junior constând în activități fizice pentru copiii cu nevoi speciale din Jud.Timiș în acord cu standardele actuale, promovând și susținând cele mai înalte valori de profesionalism și competență. Reprezentantul școlii noastre la maraton a obținut Locul 3.

Daf Junior

Daf Junior

Daf Junior

Hidrokinetoterapia schimba vieti

Prin hidrokinetoterapie ne dorim să cultivăm interesul elevilor pentru practicarea sistematică a terapiei acvatice şi a înotului. Exerciţiile în apă, cuprind un ansamblu de tehnici care utilizează apa în scop terapeutic şi este adesea necesară ca o completare a tehnicilor din kinetoterapie. Mişcările se pot executa mai ușor în apă astfel recuperarea grupelor musculare deficitare se efectuează în condiţii favorabile.

Prin aceste exerciții dezvăluim elevilor frumuseţea sportului, beneficiile pe care le oferă, îi ajutăm să manifeste un comportament disciplinat prin respectarea regulilor impuse în bazinul de înot şi nu numai.

Acestor elevi le oferim ocazia de a participa la competiţii astfel ca ei sa fie mândrii de rezultatele obţinute în urma muncii lor. Participăm la competiţii între copii cu dizabilităţi şi invităm personalităţi din oraş pentru a creşte gradul de acceptare şi non-discriminare a copiilor.

hidrokinetoterapie

hidrokinetoterapie

hidrokinetoterapie

hidrokinetoterapie